Voluntarul este acea persoanã care realizeazã, mai devreme sau mai târziu, cã societatea oricãrei ţãri, aparţine, de fapt şi de drept cetãţenilor ei. Īnsãşi esenţa voluntariatului se defineşte prin gesturile mici, dar hotãrâte, ce aduc schimbarea. Voluntarul nu se lasã condus de indiferenţa pe care o resimte în jurul sãu-el ia atitudine. A fi voluntar nu mai este doar un deziderat al unor grupuri de tineri sau de persoane plecate în strãinãtate şi hotãrâte sã schimbe ceva la întoarcerea în ţarã, nu mai e doar un hobby al unor adolescenţi nonconformişti sau casnice din filmele americane, ci a devenit o realitate a lumii autohtone. Mai mult, îndrãznim sã credem cã e o necesitate. Interact Iaşi a fost fondat ca urmare a iniţiativei comune de a lua atitudine. Īnfiinţat în anul 2008, clubul este o organizaţie non-guvernamentalã non-profit ce promoveazã voluntariatul. Cuprinzând iniţial 4 membri, toţi la început de drum, Interactul cuprinde în prezent aproximativ 30 de membri, portofoliul plin de activitãţi derulate, nenumãrate proiecte, gânduri, speranţe, mai puţine iluzii, un dram în plus de maturitate şi convingerea cã, chiar şi atunci când nu reuşeşti tot ce ţi-ai propus, poţi fi mulţumit de tine şi de echipa din care faci parte. Treptat, cu sprijinul cluburilor Rotaract Iaşi şi Rotary Iaşi de care aparţinem am reuşit sã strângem numãrul necesar de membri pentru a putea activa şi pentru a putea începe organizarea de proiecte. Şansa de a ne pune imaginaţia la treabã a facut posibilã şi marea diversitate a proiectelor create în scopuri caritabile, sociale şi culturale. Īntr-un final, acţiunile de voluntariat creeazã dependenţã. Plãcerea succesului care vine, uneori, dupã luni de muncã, plãcerea de a vedea oameni atât de diverşi împreunã pentru acelaşi scop, plãcerea de a strânge şi ultimul afiş şi apoi feedbackul pozitiv al celor ce îţi mulţumesc sincer creeazã ceea ce de multe ori simţim cã ne lipseşte, dar nu putem mereu numi ce: sentimentul cã avem un scop.
Acest articol a fost publicat în revista Alecart (nr 5, Decembrie, 2010) de cãtre Mitu Ina Maria şi Tudor Giurgicã-Tiron
